Carti Noutati Utile

Am lansat cartea: Ghidul Angajării în eCommerce by eComJobs

După 3 ani de când tot muncim la ea.. suntem bucuroși să anunțăm că acum la început de 2020 am lansat prima noastră carte Ghidul Angajării în eCommerce – material de 100 de pagini cu informație utilă pentru conceperea unor anunțuri de angajare cu specificații mai clare și așteptări mai realiste din partea angajatorilor din comerțul online. Totodată, poate fi văzut și ca un ghid pentru angajații care vor să se specializeze într-un singur domeniu de activitate, dar nu știu ce responsabilități sau cerințe presupun joburile din domeniul online. 

📚“Ghidul Angajării în eCommerce” poate fi comandat online de pe ghid.ecomjobs.ro, la prețul de 59 lei, cu livrare gratuită în țară și este împărțit pe capitole sub forma departamentelor din cadrul unui magazin online (Programare, Achiziții, Marketing, Creație, Vânzări, Logistică, Financiar, Juridic, Resurse Umane).

Disponibil la ghid.ecomjobs.ro

În microsite-ul dedicat ghidului, disponibil la adresa de mai sus, proprietarii de magazine online au la dispoziție și o unealtă gratuită cu ajutorul căreia pot identifica în mod corect funcția unui viitor angajat, în funcție de responsabilitățile pe care ar vrea să i le atribuie. 

***

Comerțul se mută online și crește nevoia de personal specializat

Piața românească de eCommerce se află într-o creștere accelerată, totalul bunurilor vândute online în 2018 depășind pragul de 3.5 miliarde de euro (conform GPeC), iar numărul de magazine online active se apropie de 10.000 (analiză proprie eComJobs). Apariția platformelor de tip marketplace facilitează de asemenea modelul de comerț online – peste 10.000 de companii care nu dețin un magazin propriu online își vând totuși produsele pe internet, urmând într-o mare măsură procedurile și organigrama unui magazin online standard. 

Competiția de pe piața de eCommerce nu mai este doar între branduri, prețuri mici sau transport gratuit, ci constă și în atragerea celor mai bun angajați, angajați cu experiență în online. 

De ce “Ghidul Angajării în eCommerce”?

Cartea este un semnal de alarmă pentru proprietarii de magazine care doresc să angajeze o singură persoană și care să ocupe mai multe funcții în companie. Susținem specializarea angajaților într-un singur domeniu de activitate, în ghid putând fiind găsite explicații detaliate pentru 32 de roluri esențiale într-un magazin online. Din păcate, încă este o practică uzuală în companiile din România ca responsabilitățile unui post să fie stabilite din mers, în funcție de nevoile imediate. Ghidul este ajutorul pe care-l pot avea antreprenorii la îndemână, pe birou, de fiecare dată când doresc să-și mărească echipa, dar și pentru cei care vor să-și ajusteze fișele de post pentru angajații actuali

Să angajezi personalul potrivit afacerii pe care o deții se poate dovedi dificil în condițiile în care nu stabilești anterior cel puțin câteva criterii minime de eligibilitate – atitudinea, motivația, experiența, responsabilitățile, beneficiile ș.a.m.d. Vei descoperi în Ghidul Angajării în eCommerce profilurile celor mai importanți angajați din zona eCommerce, descrise amănunțit, în funcție de departamentele în care aceștia își desfășoară activitatea.

Alege să cumperi cartea pentru tine, dacă ești angajat în eCommerce sau o poți face cadou managerului tău, proprietar de magazin online.

Ce planuri avem pentru noul an?

  • continuarea extinderii în România,
  • lansarea Studiului “Salarii în eCommerce”
  • crearea mai multor campanii de tip Employer Branding pentru magazinele online & agenții prin intermediul seriei de reportaje video Angajat în eCommerce –  în ideea de a prezenta o imagine reală a potențialului magazinelor online ca angajatori (aceste video-uri au rolul de a prezenta istoria companiei, mediul de lucru și cultura organizațională pe baza unor scurte interviuri cu persoanele din conducere, dar și cu angajații)
  • dar și alte surprize în partea a doua a anului.

Și evident că ne vom ocupa în permanență să găsim cei mai buni specialiști pentru a lucra în domeniul eCommerce, să îi încurajăm să participe la cursurile și evenimentele din domeniu, să citească și, în general, să se informeze și să fie în permanență la curent cu schimbările din mediul online. 

Așteptăm feedback de la voi despre carte 💚și sperăm să o recomandați mai departe pasionaților de eCommerce.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *