Noutati

Noutăti odată cu relansarea eComJobs.ro

Primăvara a adus cu ea și un design nou-nouț pentru eComJobs.ro – locul de întâlnire dintre cei interesați să lucreze în domeniul eCommerce-ului și managerii de magazine online care sunt în căutarea de colaboratori în acest domeniu – full time, part time sau taskuri punctuale.

De la 6 luni de la lansare (6 octombrie 2015) venim cu un nou design, mai frumos, mai verde, mai responsive, într-o nouă formulă grafică îmbunătățită și aliniată noilor tendințe, adaugând multe elemente ajutătoare celor care doresc să aprofundeze acest domeniu și să învețe tot mai multe despre piața de comerț electronic formată din aproximativ 5 000 de magazine online.

ecomjobs-articol

Piața românească de comerț online a cunoscut o creștere constantă cu 30%-35% de la un an la altul, aducând cu ea și creșterea necesității de specialiști pentru acest domeniu. Atât pentru cei care doresc să lucreze în domeniu, cât și pentru managerii de magazine online, căutarea jobului sau candidatului potrivit putea să întâmpine diverse dificultăți. Astfel s-a născut eComJobs.ro.

Este un site unic pe această nișă în România și pe lângă dorință de a aduce cât mai multă informație care să vina în ajutorul tuturor celor care-și caută de muncă în cadrul unui magazin online, această relansare de site este menită să întărească și ideea de specializare într-un domeniu de activitate.

Cei mai căutați: specialiștii în marketing și programare – reprezentând peste 50% din cadrul tuturor joburilor prezente pe eComJobs.ro

Domeniile de activitate pentru care magazinele caută colaboratori sunt: management, programare, PR& Marketing, CRO, Editare, Design, Vânzare, Administrare, SEO și Logistică. În 6 luni au fost adăugate aproximativ 200 de joburi din diferite domenii.

Cele mai multe joburi sunt pentru oamenii de marketing și programatori, dar sunt oferte numeroase și pentru manageri de proiecte, administratori de site și experți în vânzări. Specialiștii în marketing și programare nu sunt doar cei mai căutați, dar și cel mai greu de găsit – reprezentând peste 50% din cadrul tuturor joburilor prezente pe eComJobs.ro.

Din ce am observat în această perioadă, majoritatea managerilor vor oameni cu experiență de câțiva ani într-un anumit domeniu. Puțini sunt cei în căutare de juniori, la început de drum. Acum se caută oameni dedicați pentru fiecare segment, companiile nu mai vor “one man show”. De asemenea, tot mai multe companii aleg să angajeze oameni care să vina zi de la zi la birou, desfășurând împreună campanii punctuale ce necesită o bună cunoaștere a nișei pentru care lucrează și a publicului țintă.

Ce calități sunt căutate de către proprietarii de magazine online: să fie curioși și creativi, dornici să învețe mereu ceva nou, unii chiar cu pasiuni de videoblogging

Din ce in ce mai multe magazine online încearcă să atragă potențiali clienții și pe alte platforme puternice de promovare – și asta pe lângă site-ul principal sau Facebook – și să fie din ce în ce mai prezenți pe canalul propriu de YouTube sau prin colaborări cu videobloggerii cunoscuți din România.

Fie că vorbim de eMag, MediaDot, PCGarage sau FashionDays, aceste magazine au început încă de acum un an sau doi crearea de conținut video unic și original pe canalul lor de YouTube, având ca scop creșterea notorietății companiei, apropierea de potențialii clienți de pe YouTube, pentru branding, având în final conversii.

Am observat în cadrul platformei eComJobs.ro o creștere a interesului pentru tinerii dedicați și pasionați de videoblogging, in cadrul joburilor de pe nisa de fashion si IT.

make-a-difference

În variantă nou lansată, proiectul vine și cu numeroase avantaje, având și sprijinul agenției de marketing afiliat 2Parale.ro

Rămâne gratuit atât pentru angajatori cât și pentru candidați. Acest aspect contează mult atunci când ai o mulțime de task-uri de rezolvat. Procesul este mult simplificat și atrăgător pentru toate părțile implicate deoarece nu cere timp sau cheltuieli suplimentare și impune doar 3 păși lejeri pentru crearea unui anunț: Scrie anunțul, Verifică și Confirmă.
Noile functionalitati tehnice adaugate au fost astfel gândite încât să ofere o experiență de navigare cât mai intuitivă, prietenoasă bazată pe orientarea și identificarea rapidă a detaliilor căutate.

  • feed-uri RSS pentru fiecare domeniu de activitate
  • metodă de aplicare foarte simplistă
  • blogul cu informații utile celor pasionați de ecommerce
  • costul unui anunț plătit se încadrează între 10 și 25 de euro în funcție de canalele unde se dorește promovarea (în site, newsletter, social media).

Odată cu relansarea site-ului, Compania 2Performant Network care gestionează activitatea agenției de marketing afiliat 2Parale sprijină portalul de joburi în ecommerce-eComJobs.ro, încurajând astfel proprietarii de magazine online să-și posteze anunțurile de angajare pe acest site nișat lor.

“Știm cu toții că una dintre provocările importante ale industriei de ecommerce este recrutarea. Sunt mulți oameni care vor să lucreze în domeniu și sunt multe companii care angajează – sunt sigur că eComJobs.ro va fi un instrument util pentru ambele categorii. Îi cunosc pe Lavinia și pe Ciprian de mult timp și ma bucur că putem colabora și pe acest proiect” Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

De ce să-ți promovezi anunțul?

Dacă vrei ca anunțul tău să ajungă rapid la cați mai mulți oameni interesați de ecommerce (caștigând timp prețios), lasă-ne pe noi să ne ocupăm de promovarea lui. Avem in jurul portalului eComJobs o comunitate numeroasă de oameni cu pasiunea și dorința de a lucra în acest domeniu, așadar suma plătită va fi folosită eficient.

pachete-sponsorizare-ecomjobs

Iar dacă aveți întrebări, comentarii, sugestii sau acțiuni pe care vreți să le faceți cunoscute, vă așteptăm și pe pagina noastră de facebook, facebook.com/ecomjobsRO sau pe grupul închis, pentru a discuta împreună într-un cadru prietenos despre joburile în ecommerce sau munca depusa în acest domeniu pentru a deveni un bun profesionist.

Ajută mult Grupul de pe Facebook (deschis încă din luna ianuarie 2015, cu peste 1000 de membri) – e un spațiu safe, relativ privat și în care putem vorbi deschis despre un anumit job/ cerințele acestuia/ cum sunt colegii/ dacă managerii sunt ok și multe altele.

Anul acesta este un an al surprizelor si al colaborarilor, pe care le vom anunta treptat, prin intermediul blog-ului.

Puteți urmări când aveți timp și interviul pe care l-am acordat în cadrul emisiunii de pe Wall Street TV.

Comments (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *